March 25, 2013

The Man With The Iron Fists (2012)



Am fost atras de filmele kung-fu de când eram un ciucamete. Îmi plăceau atât de mult încât sunt zeci, poate sute (ok, nici chiar aşa) de casete cu sesiunile mele de sărituri, scheme şi  tumbe ascunse undeva într-un cotlon întunecat al casei mele.  Dacă sunteţi cuminţi şi ne recomandaţi blogul prietenilor voştri, poate o să vă arăt una.

The Man With The Iron fists mi-a stârnit vechile impulsuri de practicant semi-non-profesionist ale artelor marţiale orientale. La vârsta de 20 de ani. Mie, om în toată firea, bărbat la casa mea, cu 40 de jocuri pe Steam, un raft înţesat de cărţi despre Beatles, SF, steampunk şi beţe de tobe care până în momentul de faţă n-au avut parte de privilegiul de a intra în contact cu o tobă. Mie.

Pe lângă faptul că este un film omfgkungfuţacpacpicioarenmuiehahaha, The Man With The Iron Fists are avantajul de a fi regizat, produs, scris şi jucat de RZA, unul din şefii trupei de şefi Wu Tang Clan. Ce avem aici este un film kung-fu (am uitat să menţionez asta, scuze), situat în China secolului XIX, cu RZA în rol de fierar, un Russel Crowe gras, bătrân şi bărbos în rol de oficial englez curvar care îţi poate rupe gâtul în aproximativ 157 de moduri, Lucy Liu ca matroană de bordel şi încă câţiva chinezoi de care presupun că nu a auzit nimeni în afară de Partidul Poporului Chinez.  


Şi merge uns, tati. Scene de acţiune intense care te ţin cu curu’-n piuneze de la început până la sfârşit, situaţii absolut ridicole care sfidează orice logică până şi pentru un gen de filme care odinioară îl avea ca unic reprezentant pe Jackie Chan şi căzăturile lui cu faţa-n rahat, decoruri bogate, tehnologie care aduce oleacă a steampunk (dar doar atât), arme mişto, costume excelent realizate şi Wu Tang Clan. Da, aţi auzit bine. Ce, vă aşteptaţi ca filmul ăsta să aibe o coloană sonoră inspirată din ritmurile orientale pe care toată lumea le iubeşte? Nu tată. În loc să compună o coloană sonoră special pentru film, RZA şi-a băgat carasul, a scormonit prin grămada lui de bani după CD-urile Wu Tang, a ales câteva melodii şi le-a îndesat în film.  Probleme?

Faceţi rost de filmul ăsta şi uitaţi-vă la el. Nu-mi pasă ce se mai petrece cu vieţile voastre banale şi lipsite de sens sau cât de ocupaţi sunteţi. Până nu gătaţi filmul ăsta nu aveţi ce vorbi cu mine.

3 comments:

  1. ”şi pentru un gen de filme care odinioară îl avea ca unic reprezentant pe Jackie Chan”

    La Hollywood. Pune la Hollywood după. Pentru că, similar cu Kil Bill-ul care l-a îndemnat pe RZA să se apuce de treabă, e în esență un omagiu. Din anii '70 până pe la jumătatea anilor '90, au existat o pleiadă de astfel de filme în cinematografia asiatică, cea chineză în mod special. Și încă mai există, dar nu la fel de des. Drept, nu cu efectele speciale de-aici. Pe mine m-a dezamăgit filmul lui RZA, dar îl apreciez pentru efortul depus și atenția la detaliu.

    ReplyDelete