The Crazy Family (1984)

*Introducere prin care aproape că devine clar de ce scriu rândurile ăstea și voi veți deveni interesați de ce urmează.*

 

Acum că am terminat cu asta: ”Gyakufunsha kazoku” e un film în regia japonezului Gakuryu (Sogo) Ishii. De ce mă uitam la un film care până de curând nici nu cred că avea pagină de IMDB? Motivele sunt multe dar o să mă rezum la cel mai important în acest caz: ”Visitor Q”. Stai, ce? Visitor Q e un pinku (exploitation-uri asiatice ar fi cea mai fericită definiție) regizat de nimeni altul decât Takashi Miike (dacă nu știți cine e ieșiți de-aici), inspirat din Teorema lui Pasolini și inspirație pentru Hesher, e de asemenea printre cele mai futute în sus pe care îl veți vedea. Pe scurt, doar un alt film de Miike, adică fascinant, unic și aberant, poate voi vorbi despre el cândva.

Revenind, auzisem că Gyakufunsha kazoku, tradus și The Crazy Family, un titlu care deși îl caracterizează nu-i face cinste (sună ca o comedie cu Seth Rogen, pft), e un predecesor pentru Visitor Q. După ce l-am văzut pot spune că nu mi se pare greșit să-l numești așa, cu toate că cele două nu-și împart prea multe asemănări. Hai, că deja durează prea mult, oricum vă doare la bască ce motive am avut eu să văd un film japonez obscur.

Moooving on. Acțiunea începe când o familie obișnuită (bărbat, nevastă, doi copii – o fata și un băiat) se mută într-o nouă casă, asta după ani și ani de muncă din partea tatălui, în care s-a chinuit să strângă destui bani. Imediat după, vine în vizită bunicul și firul de normalitate se rupe.  Aș spune că există două mari segmente. În primul, tensiunea crește prin diferite indicii ciudate: tatăl e convins că întreaga familie suferă de o boală misterioasă, nevasta face striptease în fața socrului și a altor babe și moși (!?), iar cei doi copii sar din ce în cel mai mult de pe fix. Băiatul e obsedat de învățat după ce a ratat un examen, așa că din când în când se mai înjunghie în picior ca să rămână treaz. Iar fata, oh Domne, e o școlăriță capricioasă care vrea să devină star pop, actriță și campioană la wrestling. Umblă machiată ca o prostituată în articole de îmbrăcăminte care mai că te fac să vezi un urs când te uiți în oglindă.

Punctul culminant al acestui prim segment e marcat de nebunia tatălui, se apucă să facă o cameră subterană, apoi devine obsedat de termitele care vor să-i invadeze casa perfectă, pentru care a muncit atât. Urmează partea a doua și Dumnezeu cu mila.

Fiecare membru al familiei devine convins că celălalt e nebun, fiecare vrea să-i omoare pe restul. Fratele încearcă să-și violeze sora, tatăl vrea s-o omoare cu drujba și picamerul, bunicul are o criză și se crede iar în al doilea război mondial, etc, ș.a.m.d, explozie, incendiu și vedeți voi ce se întâmplă dacă vă uitați. Jocul actorilor, montajul și coloana sonoră se mulează perfect pe atmosfera filmului, dar deja m-am obișnuit să fiu surprins de producțiile japoneze micro-buget.   

The Crazy Family e un antagonist  (mai) modern la creațiile lui Yasujirō Ozu, viața de familie e parodiată la extrem, iar ca unelte sunt folosite diferite clișee specifice cinematografiei din Țara Soarelui Răsare.

Finalul oferă o schimbare benefică a stării de spirit în care se află nu doar personajele cât și privitorul. E o eliberare totală de sub cătușele tradiției, prinsă de coadă și dată de toți pereții în filmul ăsta, până la împroșcarea tapetului cu materie cenușie. Muzica, cadrele și expresiile fețelor din ultimele minute fac ca experiența prin care tocmai ai trecut să fi meritat. Într-adevăr, The Crazy Family mi-a depășit așteptările, este un precursor spiritual pentru Visitor Q, dar nu este un pinku de duzină (de fapt, nu e deloc un pinku), Gakuryu Ishii e genul de regizor care reușește să-și transmită mesajul în pofida temelor aparent absurde pe care le abordează în primă fază.

Însă până la urmă, cât de mult știți despre cultura și cinematografia japoneză poate să vă influențeze părerea despre filmul acesta, de la o satiră ciudată, binevenită, la o comedie cretină. Partea bună e că indiferent de variantă, nu reprezintă un mod rău să vă pierdeți o oră și patruzeci de minute din viață.