The Comedy (2012)

Nu. Pur şi simplu nu. Îmi bag pula, mă, e o linie foarte fină între 'cacatul ăsta de film e oribil' şi 'îmi vreau ora jumate înapoi'. Că practic asta simt după ce am ingestat porcăria de The Comedy.

E uimitor cum se crede dacă zici 'experimental' la un film înseamnă obligatoriu că trebuie să fie mindblowing, o calitate excepţională artistică care ar trebui să impresioneze doar prin încercare, nu şi prin reuşită. Nu. Mâncaţi rahat ieftin de Cora. 'Experimental' in cazul ăsta poate foarte bine să însemne că un film se dă cu curul atât de tare de ciment încât îl doare pe cinefilul din faţa ecranului care se screme să înţeleagă ceva, şi îşi lasă nervii la mila regiei şi a calităţii producţiei.. proastă alegere. The Comedy nu e o comedie. Dacă râzi, râzi la inanitatea stupidă a anumitor dialoguri, singura chestie care ar putea străluci în filmul ăsta, şi pentru asta eu m-am compătimit, fiindcă nu merită. Şi da 'inanitate' chiar e un futut de cuvânt din dex şi nu e doar un englezism. Revenind, filmul este un jeg care încearcă să se dea mai serios şi mai artsy decât gloata de crudităţi care au devenit aşa de populare în zilele de astăzi pe scena indie, dar nu, feşteleşte varza oribil.

La centrul acestei opere anale se află Swanson, un tip care pe mine m-a dezgustat la modul în care lasă că nu aveam nici un pic de respect pentru personaj, dar aşteptam finalul filmului cu spume la gură sperând că o să moară lovit de un tren sau torturat de un criminal sau ceva similar. El este epitoma a ceea ce ar fi un manual de "cum să fii cel mai scârbos om de pe pământ". Are bani, nu respectă pe nimeni şi pe nimic, nu are pic de sentimente şi oricum nu şi-ar da seama de ele dacă i-ar înfige un cuţit ruginit în uretră, este fără ruşine, un nesimţit şi la finalul zilelor, o persoană oribilă. Din păcate, această persoană oribilă.. are prieteni, şi mai grav, se cred deştepţi şi atât de futut de EDGY şi COOL încât îmi vine rău la stomac doar amintindu-mi nişte secvenţe. Şi nu, nu ajunge likeable ca fiind un 'anti-erou' sau ceva de gen, e doar 'anti'.

Singurul eveniment care ar alcătui o naraţiune şi nu o serie de shorturi de la un copil retard la UNATC cu vise de mare regizor în această vomă cinematografică se leagă de faptul că susnumitul personaj principal 'suferă' prin moartea părinţilor lui şi iminenta avere ce o să toarne peste averea lui deja existentă. Atât. În rest avem zeci de secvenţe care nu fac nimic mai mult decât să accentueze cât de neplăcut este Swanson şi aventurile lui de zi cu zi alături de prietenii lui, în mare parte arătându-l topless şi lăsând să curgă burta lui greţoasă şi ţâţele lui masculine, cu close-up, pe retina bietului cinefil. Apexul experienţei a fost să văd cu ce durere în pulă se uită la singurul personaj care a reuşit să se facă plăcut în timp ce acesta suferea un accident vascular cerebral. Ce?

Aş vrea să zic că am văzut unde bătea filmul, să zic 'bai, poate doar sunt eu retard aici', dar dacă nu a reuşit să inspire, să dea mai departe folosind tehnica şi arta cinematografică ce vroia să zică, putea la fel de bine să pună trei pancarde scrise cu ideile principale ale filmului la început şi cu asta basta. Dar insistă... insistă să fie prost şi să ne sodomizeze ca un puşcăriaş proaspăt ieşit futând o curvă de la Basarab.

În caz că nu v-aţi lămurit, ce citiţi acu nu e un review, e o notificare. Eu m-am sacrificat pentru voi să vă zic că filmul ăsta nu are ce căuta în memoria voastră. Am putut să diger toate filmele anilor 70-80 cu diverse *ploitationuri. Am putut să diger obscenităţile lipsite de limite ale cinematografiei asiatice şi o parte decentă a scârboşeniilor care au ajuns pe bandă... Dar The Comedy a stat în stomac unde a cauzat gaze şi crampe dureroase, apoi a trecut în intestinul gros unde s-a blocat, intoxicandu-mi sistemul cu substanţele sale oribile, apoi fiind nevoie de o clismă adâncă să scap de el iar când a ieşit.. mi-a cauzat un prolaps de rect.

   
Da. E atât de prost.