March 23, 2013

Territories (2010)



Nu știu alții cum sunt, însă eu nu mă simt nevoit să urmăresc fiecare film horror care apare. Acum... eu mi-am dezvoltat singur o definiție a ceea ce înseamnă film horror, definiție care cu siguranță nu este pe aceeași lungime de undă cu cea a majorității producătorilor din acest gen cinematografic. Prin urmare sunt nevoit în fiecare săptămână să văd câteva action flick-uri care s-ar încadra oriunde, numai în genul horror nu. Săptămâna trecută am avut plăcerea de a pune mâna pe Territories.

Încep prin a spune faptul că Territories nu este un film prost. Este un film mediocru, însă are meritul de a avea un început care să te țină lipit de ecranul televizorului sau al monitorului. Deși începe cu cliché-ul, devenit deja foarte enervant, în care se prezintă câțiva gură-cască ce au plecat la drum cu mașina și au dat peste niște treburi nasoale, filmul continuă destul de bine, reușind să creeze o atmosferă destul de rar întâlnită în acest gen de filme. Aș putea spune că singurul film în care am reușit să simt atâta frică în inima personajelor ar fi Saw. Și poate și Cube.



Povestea, după cum spuneam, este una clasică. Un grup de persoane circulă cu mașina, când la un moment dat este oprit de către o patrulă de poliție. Psst! Între noi fie vorba, aia nu era chiar patrulă de poliție, dar voi n-ar trebui să știți asta. De acolo urmează să vă fie prezentat cum respectivele persoane sunt prinse și folosite în... uhm... diverse scopuri.

Am zis la început faptul că laud acest film datorită începutului. Corect. Pentru că filmul o va lua pe arătură urât de tot spre final. Povestea pare făcută în grabă, iar finalul este pur și simplu stupid. Nu stupid în sensul de "WOW, AȘA CEVA CHIAR E IMPOSIBIL" ci stupid în sensul de... stupid. O să vedeți voi. Pe lângă povestea principală, mai avem o altă poveste laterală, în care este prezentat un soi de detectiv particular trimis să salveze respectivele persoane capturate. Eh, poate reușește cineva să-mi spună care e scopul acelui personaj în film. Mi se pare trântit acolo total aiurea, fără nici o noimă, și fără a avea vreo influență în film.

Una peste alta, după cum spuneam, Territories nu este un film pe care să-l evitați, însă nici un film fenomenal de bun.

2 comments:

  1. Mai multă groază decât Cube ar trebui să-ţi stârnească cariera muzicală şi cinematografică a lui Ice Cube de după 2000.

    ReplyDelete
  2. Filmul e...... cu ingaduinta mediocru in cel mai bun moment al sau (primele 10-15 minute) apoi devine pur si simplu waste of time.

    ReplyDelete