March 25, 2013

Island of Death (1977)

Video nasties. Termenul care a cauzat panică și neliniște în rândul focarului creștin conservator din Marea Britanie la începutul anilor '80. Putem presupune de-acum infama listă de titluri interzise, ce au tulburat moral disciplinatele cămine catolice, ca fiind o sursă bogată de artă degenerată și de un prost gust depășit poate doar de presa scrisă a vremii (sau de presa scrisă în general). Vom vorbi mai mult despre societatea fascistă a maiestății sale, în care amatorul de film horror echivalează cu amatorul de filme porno cu minori, cu altă ocazie.

Unu' din titlurile vizionate recent este disasterpiece-ul mizerabil grecesc ISLAND OF DEATH (Τα Παιδιά Του Διαβόλου, Ta pediá tou Diavólou, "Diavoli în Mykonos") (1977). Lansat pe DVD acum câțiva ani tapetat cu inscripția "BANNED" în mai multe limbi pe copertă pentru a apela cu disperare la curiozitatea obsedaților de obscenitate.

Pot doar să ghicesc ce caz acut de insolație sau ce souvlaki stricat a consumat negustorul elen de gunoi Nico Mastorakis înainte de a împartași caterinca sa macabră cu noi. Cert este că după câteva shot-uri de ouzo ieftin și o vizionare de Texas Chainsaw Massacre (1974), Mastorakis a observat câți bani a reușit să încaseze clasicul american și a dedus în logica sa de libidinos peninsular că un film mai violent și mai pervers ar încasa automat și mai mulți bani. Negoțul jegos de tip balcanic cred că a jucat un rol important în ducerea acestui proiect la sfârșit.


În tipul asta de atitudine ieftină de "produs bani din pus violență și perversiune pe peliculă" regăsim adevăratul spirit delicat al curentului de film exploitation al anilor '70. Lipsa de pretențiozitate artistico-boemă (care infectează filmul independent contemporan) este virtutea care face excrementul cinematografic să strălucească ca un diamant al acelor vremuri. Nu este vorba despre "autori" care au ales să regizeze un film datorită unei "înalte chemări" artistice de a își transpune viziunea "unică" ci despre crâșmari slinoși care toarnă filme bogate în sex și violență explicită pentru a-și încasa mălaiul din bilete vândute la cinematograful de noapte. Ăsta este spiritul nealterat al grindhouse-ului care nu ar putea fi redat, imitat sau nici măcar salutat de toți Tarantinoii sau claxonarii culturali ai festivalurilor de film independent la un loc.

Am găsit o simetrie cu acest lucru în secvența din prima jumatăte a filmului în care un hipster boem pictor este crucificat de asfalt de către protagoniștii filmului si forțat să bea vopsea până moare. Nu vreau să zic că n-ar fi avut o soartă nedreaptă.


După prima scenă cu un tip stând întins pe spate sub soarele mediteraneean, deshidratat, cu pielea arsă și crăpată, mormăind după ajutor, o scenă care va fi pusă în context pâna la sfârșit, filmul începe într-o notă optimistă și plăcută cu peisaje ale litoralului grecesc și un tânăr cuplu blondin britanic, Christopher și Celia, care se bucură de timpul petrecut pe această insulă, asta constă în ceva mai mult decât plimbări pe plajă. Lucrurile devin interesante din momentul în care intră amândoi într-o cabină telefonică ăa dea un "long distance call". Christopher o sună pe maică-sa să îi zica "hey, mamă, știi ce fac acum?" după care începe să i-o tragă Celiei în cabina telefonică în timp ce geme în receptor și maică-sa se jelește că e un nesimțit.


Sexul aici este prezentat cu un detașament și o indiferență care îi adaugă o savoare perversă aparte. Christopher si Cecila par un cuplu normal și banal în perspectivă, impresie întreruptă fără nici o tranziție de momente precum atunci când Christopher dorește o partidă de sex matinal și este refuzat, astfel încât preferă să se ducă la o plimbare până în curte, să fută un pui de capră și apoi să îl măcelarească cu un cuțit lăsându-l într-o baltă de sânge. Felul detașat și chiar de rutină în care sunt prezentate aceste acte îi ofera filmului un aer de absurdism.

Un detectiv negru este pe urmele cuplului. Are afro și e un motiv să fie inclus și cuvântul "nigger" în replicile personajelor.


Cei doi protagoniști prezintă un simț puternic de datorie civică și morală în escapadele lor psihosexuale, sfânta lor misiune este "să curețe insula de mizerii". Chistopher afișează justițiarism creștinesc considerând că este de datoria sa să ucidă un cuplu de homosexuali proaspăt logodiți (prezentați aici bineînțeles într-un mod ridicol de stereotipic), Cecila afișează o bipolaritate și o ambiguitate sinistră tipic feminina în felul în care interacționeaza cu victimele, molestându-l pe un tânar băiat homosexual cu un intenție de "te fac eu straight" în timp ce Christopher îi aleargă partenerul cu o sabie pe stăzi, în majoritatea cazurilor e greu de dedus dacă își seduce victima pentru a o executa mai târziu sau doar nu își poate stapâni pornirile sexuale de moment, acest lucru devine relevant la sfârșitul filmului. Ea umblă cu un aparat foto dupa ea și fotografiază atrocitațile comise la fel cum un turist fotografiază peisajul, că apare dezbracată într-o bună parte a filmului este iar un lucru plăcut.

Mizerii

Mastorakis de asemenea exploatează anumite tipologii familiare litoralului balcanic. Este prezentata o femeie cougar bogată de vârsta a doua care, conform altui personaj, "vrea să fută tot ce mișcă". Nu este prima oară când aud de cougars bogate care aleg litoralul grecesc sau cel cipriot pentru a obține un vârf de la baieți tineri, unii dintre voi probabil ați avut profesoare la școală care se încadrează în imaginea găinii bogate purtătoare de haine de blană și poșete scumpe care își luau vacanțe în Grecia sau Cipru cu probabil același scop. Respectabila doamnă îl ademenește pe Christopher la ea în cameră unde îl așteaptă întinsă, semidezbracată facând gesturi dezgustătoare cu limba. Christopher se descheie la pantaloni și începe să urineze pe pieptul și pe fața ei, se afișează surprinsă în mod neplăcut dar în final excitată de gest.

Nu am mai văzut demult o comedie atât de bună.


Cum am stabilit până acum, filmul este lipsit de orice mesaj pertinent, subtext "profund" sau bun gust. Este un bulgăre de zăpadă galbenă aruncat în fața political corectness-ului într-o tentativă ieftină de a exploata tabuurile și de a alipi împreună într-un mod ridicol violență, bestialitate, viol, homosexuali, lesbiene, incest, rasism, homofobie, hipioți violatori. Ce îi oferă farmecul totuși este naitivitatea cu care este totul prezentat, comportamentul straniu al Celiei, violența prezentată într-un mod crud, sexul într-un mod detașat creând un feeling absurd în toată depravarea și gratuitatea filmului. Nu se remarcă prin intensitatea actelor prezentate ci mai mult prin inutilitatea prezentării lor. Pentru a adăuga la absurdismul dement, soundtrack-ul este alcătuit din niște groove-uri de clape funky și piese pop kitsch ale anilor 70 și este foarte nelalocul său.


Mă întreb dacă, pe lângă  mai sus menționat The Texas Chainsaw Massacre, regizorul a văzut PINK FLAMINGOS (1972) având în vedere că o bună parte din circul depravat afișat aici m-a dus cu gândul la capodopera lui John Waters, dar executat într-un mod mai puțin elegant și mai barbaric.

ISLAND OF DEATH e unul din cele mai originale și mai de seamă "video nasties" iar statutul de cult este binemeritat. Frumos filmat, foarte prost jucat, ieftin (imdb spune că regizorul a jucat un rol scurt din motiv că actorul asignat a cerut un salariu "mult prea mare" de $80. negoț balcanic) și nu în ultimul rând un sfârșit uimitor și cel puțin original, iese la iveală un detaliu care face actele prezentate de-a lungul filmului să fie și mai distractive.

Cineva trebuie să o lase mai moale cu ouzo-ul.


1 comment:

  1. Dumnezeule, ce jeg de film. O să-l recomand tuturor.

    ReplyDelete