Phantasm 2 (1988)

E foarte greu de analizat un sequel - îl iei ca atare sau încerci să-l compari cu intrările precedente din serie? Cu atât mai greu de dat un răspuns când vine vorba de filme horror, unde sequel-urile pot da în boala theme park-ului (“Ok, am o idee de film nou Friday the 13th, îl luăm pe Jason și îl punem... uhm... în... spațiu? Da, în spațiu!”). În seara asta avem pe targă Phantasm 2, a.k.a. sequel-ul filmului cu cel mai mișto soundtrack ever.

Acțiunea are loc la 8 ani după evenimentele primului film. Quick recap: Mike, un puști de vreo 9-10 ani află de o conspirație sinistră în care misteriosul Tall Man și cohortele sale fură morți din cimitirul local. Împreună cu frate-su și amicul lor semi-chel Reggie, încearcă să îi zădărnicească planurile - în consecință, pitici grotești îi atacă, muzică mișto se aude pe fundal, oameni mor exsanguinați și chestii explodează. 

Tall Men don't look at explosions.

Cum o rețea de trafic de carne interdimensională este greu de explicat oricărui om nespart pe legale, Mike este băgat într-un azil de boli mintale, în timp ce Reggie caută produsul ideal pentru stimularea scalpului (probabil, nu se specifică). În ăștia 8 ani de azil, Mike stabilește o conexiune psihică cu Liz, pentru că studiourile Universal au vrut un love interest în film. Tipa simte cum The Tall Man se apropie de orașul ei, așa că-i trimite un porumbel mental lui Mike să vină s-o salveze. Acesta le spune doctorilor tot ce vor să audă ca să-l externeze, se întâlnește cu Reggie și împreună lovesc drumul ceva mai tare decât a lovit Reggie sticla timp de 8 ani de zile de reflecție asupra faptului că n-a putut să-și salveze amicii ba de la moarte, ba de la nebuni (iarăși, speculez, nu se specifică). 

Măcar femeile nu sunt deranjate de chelie.

Aici filmul se impiedică puțin fiindcă nu prea știe exact ce vrea să fie. Ador atmosfera diafană a primului film, jonglarea cu linia dintre real și imaginar, povestea ceva mai low-key și personală, totul combinat cu faptul că personajul principal era un puber băgăcios care, la urma urmei, și-a făcut-o cu mâna lui. Un film horror cu o subtematică de “coming-of-age” (nu atât de cheesy ca The Lost Boys) ce nu avea un Ash Williams în rolul principal. Ei bine, în Phantasm 2, Mike a crescut. Una din primele chestii care le face cu Reggie este să spargă un magazin de hardware, să ia o drujbă de pe perete, să-și facă un aruncator de flăcări și un QUADRUPLE SHOTGUN (!). Nu vă excitați prea tare, shotgun-ul e folosit fix O SINGURĂ DATĂ în tot filmul (!!) doar ca să fie aruncat apoi (cepulamea!?!). Am zis, sigur, ce căcat, de ce nu. Dacă aici vrea să prezinte un duel cu drujbe, nu înseamnă că nu poate fi bun. Distrează-mă, Coscarelli! 

Credeați că glumesc, nu?

Problema este că universul Phantasm nu prea are niște antagoniști după care să te duci “all guns blazing”. Ai niște pitici, niște sfere de metal, și Tall Man, care pare să se materializeze în cele mai neașteptate locații. Tonul filmului este undeva între aventura fantasmagorică din primul și un road/buddy movie supranatural.

ASTA ȚI SE PARE ȚIE NATURAL?!?!?

Totuși, a nu se înțelege că este un film de căcat. Regizorul Don Coscarelli și-a mai rafinat talentul cinematografic în cei aproape 10 ani dintre filme - Phantasm 2 arată chiar bine, cu niște cadre bine alese, iar bugetul de $3 milioane (de 10 ori mai mare ca primul) este bine investit în niște efecte gore foarte șmechere. Tema muzicală revine (cu mici modificări), avem țâțe, acțiunea are un ritm satisfăcător, iar 1979 a sunat fiindcă-și vrea sfârșitul înapoi. Mulți cultiști consideră sequel-ul ca fiind mai bun ca primul, și sper să nu-mi bage mortu-n casă după review-ul ăsta.

Căcat, prea târziu.

Ca să recapitulăm: arată bine, se mișcă bine, sună bine, dar nu are acel “touch” de unicitate al originalului. Este un ‘80s horror chiar de văzut, păcat că quadruple shotgun-ul ăla este un cocktease imens.

Salut, Bulletstorm!