Dormi trezeşte-te (2012)

Nu cred că există trupă de muzică “experimentală” de dormitor care să nu fi băgat la un moment dat prin piesele sale pasaje indigeste de tăcere, ca să iasă minutajul cum trebuie. Care truc ieftin să fie justificat mai apoi, chipurile, de necesitatea evidenţierii a te miri cărui concept scos din cur. Cam ca în “This is Spinal Tap”, când se trezesc băieţii cu coperta albumului de un negru opac. Într-o situaţie asemănătoare se complac şi multe filme de la noi. Mai exact, filmele ţinând de noul minimalism românesc, caracterizate succint prin deja clişeisticul “filme d-ălea în care îl filmează pe unul 10 minute cum mănâncă o ciorbă”.

Din păcate pentru mulţi spectatori, în ciuda indieness-ului proclamat “Dormi trezeşte-te” nu se îndepărtează de la reţetă. Filmul ţine cam o oră. Din ora asta, o felie de zece minute îi vedem pe cei doi protagonişti plimbându-se pe stradă şi cam atât. Fără replici, doar ei văzuţi din spate, mergând. Aproape 10 minute. Dar desigur, o scenă atât de lungă nu poate fi pusă pe seama întâmplării. Felul în care ea merge în spatele lui poate fi cu siguranţă citit ca o trimitere la Euridice, ieşind din Hades şi îndreptându-se spre patul lui Orfeu, nu-i aşa?

De pe unul dintre posterele promoţionale protagonista priveşte în gol. “Mă piş pe tot binele vostru”, scrie peste poză. E un citat din monologul de la începutul filmului. Diana este o fată care nu se mai suportă şi vorbeşte singură în felul următor: “E de la frică, de la confortul ăsta că mă ascund. Că am ajuns să fac atâtea tâmpenii pentru lumea asta. Am atâţia prieteni. Fac atâtea căcaturi pentru voi. Sunt nimic. Mă faceţi din ce în ce mai de căcat cu toate mulţumirile voastre. Vă urăsc pe toţi. Vreau doar să sug pula, nu să vă salvez animalele.” Dacă vi s-au strepezit dinţii de la atâta banalitate şi edginess, nu-i nimic, şi mie mi s-a întâmplat. Interpretarea actriţei mai clăteşte puţin spârcâiala. Totuşi, pentru un film care se vrea “hiperminimalist” şi “senzorial”, genul ăsta de monolog este o modalitate mult prea directă şi artificială de a-ţi introduce personajul. Nicio nuanţă, niciun mister: Diana este o pizdă cu tendinţe autodistructive care vrea să fie futută în mod degradant de către indivizi dubioşi agăţaţi pe net.

Mi-a plăcut de Ilie, ciudatul filmului. Un tumblr addict cu mutră tipică de tocilar, care o abordează pe Diana cu tupeul celui care ştie că nu are nimic de pierdut. La fel ca şi în cazul protagonistei - mişto şi natural jucat. Dar tot mai scapă câte o replică aţoasă, gen “nu prea ai frumuseţea aia, stilul revistelor de modă... ştii?”

Nu vă mai zic ce se întâmplă mai departe. Chinuiţi-vă şi voi ca mine cu un ceas de cadre dezlânate, dacă sunteţi curioşi. Mai zic doar că o să fie şi un dream sequence la un moment dat. Alt truc artificial şi pretenţios. Senzorial.

Poate am fost puţin cam dur. Nu mi-a displăcut în totalitate. Filmul arată bine. Frumos jucat. Personajele şi subiectul au iz de indie. Altfel, în afară de faptul că-i no budget, nu ştiu cu ce s-ar putea lăuda filmul ăsta. Nu văd de ce aş recomanda cuiva să vadă “Dormi trezeşte-te” şi nu “Aurora” sau “Poliţist adjectiv”. Poate doar ca să vadă cum arată o fată drăguţă şi apatică, care zice cât de mult ar vrea să sugă pula. Deşi, dacă mai aşteptăm puţin, o să ne înveţe Charlotte Gainsbourg în următorul Lars von Trier cum stă treaba cu promiscuitatea. Şi cred că o să doară mai tare.