MOVIE NOTES: Sonatine (1993)
- O sonatină e o sonată mai mică. V-am spart, nu? Începe de obicei
allegro, se linişteşte la mijloc, iar în final îşi reia ritmul alert.
Cam aşa e structurat şi filmul de faţă.
- "Sonatine" e despre nişte yakuzişti încăpăţânaţi să păstreze aceeaşi
mină mohorâtă, indiferent dacă privesc în gol, ucid alţi yakuzişti sau
mor la rândul lor.
- Nu-i revenge flick-ul exploziv la care mă aşteptam. Momentele de violenţăpură şi artezienedesânge sunt scurte şi rare.
- În special finalul s-ar putea să-i dezamăgească pe cei care pornesc cu
aceste aşteptări. Mie mi-a plăcut - se termină cu un shootout atipic, nu
lipsit de un iz poetic.
- Sângele rece cu care-şi face treaba personajul principal mi-au amintit
de mai vechiul "Point Blank". Spre deosebire de Lee Marvin însă,
Takeshi Kitano îşi mai aminteşte câteodată cum să râdă sau să zâmbească.
- Cămăşi oribile şi o partidă improvizată de sumo pe plajă. Doar în Japonia.
TAKASHI KITANO! Acum blogul vostru a început să existe.
ReplyDeletePăi dacă veneai tu cu un articol, începea să existe de mai devreme. Ce recomanzi în mod special de la Kitano? În afară de "Sonatine" şi "Zatoichi" (care a fost destul de drăguţ) nu mai ştiu nimic.
DeletePersonal mi-a plăcut și primul său film, Violent Cop, de fapt ăsta e și motivul pentru care m-am interesant de Kitano, ultima parte a filmul e extraordinară. Altul pe care îl recomand e Hana-bi, care e probabil și cel mai cunoscut. Dar să fiu sincer, merită văzut cam tot ce a scos până la Zatoichi (adică nu foarte mult), mai am puțin și reușesc asta. :)
ReplyDeleteS-a notat. La următorul spree de japonezisme o să văd cel puţin unul din ele.
Delete