April 28, 2013

Mama (2013)


Trebuie să vă spun că am stat mai mult de zece minute doar pentru a mă gândi la o frază de început care să vă capteze atenția. Cu părere de rău, nu am reușit să vin cu nimic super serios, elegant și profesionist, așa că vă spun doar atât: m-am căcat pe mine de frică. M-am căcat pe mine atât de tare încât toate muștele din împrejurimi s-au adunat în jurul casei pentru a dansa oda bucuriei. "Mama" este genul de film care da cu tine de toți pereții, fără să își ceară scuze. E genul de film care începe nevinovat, însă se transformă în cel mai negru coșmar. E ca o fată pe care o crezi virgină, însă după ce ajungi cu ea în pat îți demonstrează că este o bestie.

Am așteptat o perioadă bună de timp pentru a vedea acest film fiindcă nu vroiam să-l văd la o calitate îndoielnică. Tot ce citisem înainte de lansare mă făceau să cred că în sfârșit producătorii de filme horror au scos o capodoperă în sub-genul "ghost horrors". Era parcă prea frumos să fie adevărat. Și, deși filmul are părțile lui slabe (între noi fie vorba, puține la număr), se apropie destul de mult de filmele horror care se făceau acum vreo 10-15 ani.


Cu ce reușește să iasă "Mama" în evidența, pe lângă povestea care, deși pe alocuri cliché-ică, reușește să nu plictisească și să nu fie previzibilă, este faptul că reușește să creeze aproape permanent o stare de încordare. Dacă ați urmărit majoritatea gunoaielor horror apărute în ultimul timp știți cu siguranță că majoritatea au anumite momente tensionate, încheiată cu un scare scene, mai slab sau mai reușit, după care o perioadă de "pauză". Eh, "Mama" sare din tipar. Pe toată durata filmului reușește să te țină fenomenal de bine în suspans, neoferindu-ți aproape nici un moment în care să stai liniștit gândindu-te că nu vei avea parte de un "scare scene".

Și că veni vorba de scare scene-uri voi recunoaște cu rușine că am reușit efectiv să sar de pe pernă la o anumită fază, lucru care nu mi s-a mai întâmplat de foarte mulți ani. Acestea sunt fenomenal de bine făcute, reușind, după cum am mai zis, să te țină într-un suspans continuu.

Filmul prezintă povestea a două fete care sunt crescute de către unchiul lor și prietena acestuia după ce tatăl a murit în condiții misterioase iar acestea au fost izolate timp de 5 ani într-o cabană dintr-o pădure. Acestea însă nu au venit singure de acolo, ci acompaniate de Mama. Cine este Mama și ce rol are ea în acest film, va las pe voi să descoperiți.

Nu evitați acest film fiindcă, după umila mea părere, este undeva între cele mai bune cinci filme horror din ultimii 10 ani. Iar dacă ar fi nevoie să fac un top 20 all time, acesta s-ar regăsi cu singuranța pe una dintre poziții.

No comments:

Post a Comment