AKIRA (1988)

(Da, încă un film asiatic pe NSF) Aveam filmul ăsta pe watchlist de o grămadă de timp, şi nu ştiu ce mi-a venit azi noapte să-l văd în sfârşit, probabil o fi fost vreo combinaţie de plictiseală şi oboseală ca pe vremuri. Ştiam o mână de chestii despre el a venit din cartea aia şmecheră, 100 Sci-Fi Movies You Must See Before You Die, şi anume că e unul dintre cele mai bune SF-uri ale tuturor timpurilor, că e o animaţie extraordinară.. all that good stuff, n-am vrut să aflu mai multe, m-am lăsat pe spate şi mi-am propus să rămân surprins. Long story short, de mult timp nu am mai luat o decizie atât de bună ca cea de a vedea, finally, AKIRA...

Nu prea îmi permit, deşi aş vrea, să încep paragraful ăsta cu ''Wăi câcat dute bă ce mişto o fost filmu ăsta ioooooiii'', dar trebuie să vă dau nişte informaţii de background: în anul distopic 2017 (adică poimâine), la 19 ani după al Treilea Război Mondial şi atacurile nucleare care au urmat, Tokyo devine Neo-Tokyo, o comunitate depravată dar totuşi surprinzător de extravagantă în care găştile de motociclişti se duelează noaptea pe stradă şi armata e pretutindeni. Tetsuo, un motociclist destul de înfumurat, suferă un accident şi este dus la spital. Long story short, devine victima unui experiment militar ce îi conferă putere extraordinară, halucinaţii şi devine din ce în ce mai malefic, dar nu trece prea des de linia aia de răufăcător stereotipic. Gagiul de pe poster e Kameda, eroul, un adolescent wise-cracking la care nu mă aşteptam.

Film cu împuşcături, vere.

Mie nu îmi plac anime-urile, şi credeam că nu o să-mi placă nici AKIRA, dar pe lângă că nu este exagerat, cum sunt chestiile japoneze în general, chiar nu se simte ca un anime, e doar un film de animaţie executat perfect, pe care vreau să touch-uiesc două subiecte: unu la mână, AKIRA e un film foarte mare. Deşi nu durează mult, e o supernovă de film ce conţine multe lucruri de proporţii uriaşe în el, lucru ce îl face foarte ''absorbing''. Cred că de la The Dark Knight nu am mai fost atât de implicat într-un film. Te atrage imediat, şi te ţine strâns de scaun cu toate lucrurile grozave, dar totuşi deloc cheesy, pe care le expune. Singurele părţi aproape plictisitoare din film sunt cele cu armata şi generalul, deşi generalul e un fel de J. Jonah Jameson, părţile în care stăteau ei şi plănuiau atacul erau puţin boring în comparaţie cu spectacolul constant ce este restul filmului. OST-ul e extraordinar de bizar, doar sunete ciudate si ambientale, destul de neliniştitoare, dar pentru un motiv care mă depăşeşte se potriveşte chiar foarte bine.

Secondly, vedeţi poza aia de mai sus? AKIRA e plin de peisaje de genu, deşi unul dintre ele apare doar câteva secunde pe ecran. În viaţa mea nu am mai văzut asemenea animaţie extraordinară, luminoasă si 80s, şi nu cred că o să mai văd vreodată. 50% din ce mi-a plăcut la film a fost animaţia. Mă refer, pe lângă la scenele semi-gory şi dinamica perfectă a scenelor, la PEISAJE OMULE, LOOK AT THAT SHIT. Şi când îmi imaginez că o echipă de japonezi a lucrat câteva luni la o chestie de genu, atât manual cât şi pe calculatoare dinalea ale generaţiilor vechi. 100% Neo-Tokyo.

NSF Rating: nu pot să nu-i dau nimic decât 10/10. Un wild ride extraordinar care te atrage total, dar mai ales, eye-candy suprem. Este noua mea chestie preferată care vine din japonia, după Godzilla.

What are you waiting for?