Doomsday Machine (1972)

Doomsday Machine este un SF/porno lansat în 1972 pe un buget de 2 dolari despre un grup de şapte astronauţi (trei femei şi patru bărbaţi) care sunt trimişi într-o misiune de doi ani spre Venus.  Pe cât de stupidă este ideea de a trimite un  grup alcătuit din organici spre o planetă care este la fel de nocivă vieţii precum bucătăria în ajunul Crăciunului, pe atât de rasist, sexist şi inconfortabil e filmul ăsta. Se mai face referinţă şi la o maşinărie construită de ruşi care urma să fie activată la 72 de ore de la decolarea astronauţilor (spoiler – dispare rasa umană), dar cum filmul este prea ocupat să denigreze toate rasele în afară de cea caucaziană şi să discrimineze sexul feminin în toate felurile posibile, acea maşinărie trece pe planul doi.

Probabil vă întrebaţi unde anume intervine pornografia în film. Păi, ce se poate oare întâmpla într-un film low budget  când patru bărbaţi misogini sunt blocaţi cu trei fufe cu mai puţină personalitate decât un perete pe o navă la mii de kilometri distanţă de Pământ , în ajunul unei catastrofe de proporţii biblice? Fiindcă sufăr de un exces de bun simţ şi urăsc vulgaritatea, o să vă dau următorul răspuns: se fut ca iepurii. Şi na, evident, n-am nicio problemă  cu asta– nu cunosc nicio persoană căreia să nu-i surâdă prospectul unei partide sălbatice de sex la zero gravitaţie... e ca şi cum nu ţi-ar place clătitele. Dar asta doar dacă preludiul nu constă în abuz emoţional, replici sexiste şi agresiune fizică. Adică, înţeleg, e naşpa să fi printre ultimii supravieţuitori ai speciei tale... e normal ca toate insinctele  primare de supravieţuire şi sentimentele patriarhale inhibate (mai mult sau mai puţin) de normele impuse de o societate care a realizat că femeile sunt oameni să iasă la suprafaţă. Dar dacă tu cureţi pereţii de fumul de la tigaie cu părul ei şi o faci acordeon pe podeaua navei spaţiale, cât de dispusă o să mai fie dup-aia să-ţi spele ciorapii? Serios acum.

După cum probabil vă aşteptaţi, regia, editarea şi producţia sunt aproape inexistente. Filmul foloseşte atât de mult stock footage încât uneori aveam impresia că urmăresc două filme în acelaşi timp. E un talmeş balmeş sinistru, dar aş fi ignorat în totalitate erorile tehnice dacă nu mi-ar fi distras atenţia de la jocul actoricesc delicios de prost, dialogul piperat de rasism şi misoginism şi tensiunea sexuală de la bordul navei Astra.

Cu toate astea, îl recomand călduros tuturor celor care au o dupa-amiază mohorâtă de pierdut. Cu toate mizeriile din el, e un film care, cred eu, o să fie pe gustul tuturor. Doar să nu râdeţi prea tare, altfel o să ajungeţi în Iad.