The Walking Dead - Episoadele 9 și 10

         

Nu avem foarte multe opțiuni când vine vorba de seriale horror. Lista se subțiază și mai mult când vorbim de seriale horror bune. Când am început să vizionez The Walking Dead am primit exact ceea ce așteptam. Un serial care să pună accentul atât de scenele pline de gore, cât și pe frica de a fi înconjurat de acele creaturi iubitoare de creier uman. De mult nu am mai văzut un film care să prezinte atât de bine situația de zombie apocalypse precum The Walking Dead. Fiecare cadru, fiecare episod, fiecare luptă pentru supraviețuire sau schimbare de locație îți prezintă aproape perfect clipele de coșmar prin care trec personajele. Da, și în TWD, ca în majoritatea filmelor care tratează acest subiect, zombies sunt ușor de ucis, dar compensează prin faptul că sunt mulți. Însă fiecare scenă este realizată parcă doar pentru a-ți spune "Da, i-au omorât deosebit de ușor pe ăștia 3, însă situația nu s-a îmbunătățit cu nimic, fiindcă e posibil să mai apară o sută". Nici o locație nu e sigură și nici o casă nu e prea bine apărată. 

 

 

Don't dead, open inside?

Îmi aduc aminte cu teroare de episoadele în care grupul era pe autostradă. Doar ideea de a fi undeva în câmp deschis, fără posibilitatea de a rămâne ascunși era suficientă pentru a te îngrozi. Iar când a trecut "turma" pe lângă ei, eh, scenă aia, pentru mine, este cea mai bine făcută scenă din tot filmul. Dar destul despre trecut. Ce vreau să spun este faptul că The Walking Dead a început punând accentul pe lupta pentru supraviețuire. Personajele erau slabe la început, însă au reușit să treacă peste situația inițială și să înțeleagă ce se întâmplă. Apoi, din nu știu ce motive, Rick a ajuns cumva la conducerea grupului. Și pentru început, asta nu a fost o problemă, însă cu fiecare episod trecut, parcă o lua razna din ce în ce mai mult.  

Însă ceea ce s-a întâmplat în episoadele 9 și 10 pur și simplu m-a exasperat. Înțeleg că a murit Lori, însă foarte mulți din grup au pierdut persoane dragi și nu reacționează de parcă ar avea PMS. Mai mult, a reușit să-l îndepărteze pe Daryl, personajul meu preferat din grup. 

Pe lângă asta, nici filmul nu se mai concentrează pe supravieturile și pe lupta dintre ei și walkers, ci mai mult pe conflictele dintre diverse grupuri, lucruri care, după umila mea părere, ar trebui lăsate pe un plan secund. Dacă vroiam diverse conflicte morale alegeam să mă uit la o dramă. Aici doresc să văd cum Daryl le zboară walkerilor curul cu arbaleta.

Nu am văzut încă episodul 11. Sper ca lucrurile să se schimbe iar filmul să-și reia cursul normal. Nu că nu m-aș mai uita la serial, fiindcă, după cum am spus, nu am foarte multe alegeri pe genul asta de filme, însă parcă nu l-aș mai aștepta cu sufletul la gură cum o fac acum. Să vedem...  

Doomsday Machine (1972)

Doomsday Machine este un SF/porno lansat în 1972 pe un buget de 2 dolari despre un grup de şapte astronauţi (trei femei şi patru bărbaţi) care sunt trimişi într-o misiune de doi ani spre Venus.  Pe cât de stupidă este ideea de a trimite un  grup alcătuit din organici spre o planetă care este la fel de nocivă vieţii precum bucătăria în ajunul Crăciunului, pe atât de rasist, sexist şi inconfortabil e filmul ăsta. Se mai face referinţă şi la o maşinărie construită de ruşi care urma să fie activată la 72 de ore de la decolarea astronauţilor (spoiler – dispare rasa umană), dar cum filmul este prea ocupat să denigreze toate rasele în afară de cea caucaziană şi să discrimineze sexul feminin în toate felurile posibile, acea maşinărie trece pe planul doi.

Probabil vă întrebaţi unde anume intervine pornografia în film. Păi, ce se poate oare întâmpla într-un film low budget  când patru bărbaţi misogini sunt blocaţi cu trei fufe cu mai puţină personalitate decât un perete pe o navă la mii de kilometri distanţă de Pământ , în ajunul unei catastrofe de proporţii biblice? Fiindcă sufăr de un exces de bun simţ şi urăsc vulgaritatea, o să vă dau următorul răspuns: se fut ca iepurii. Şi na, evident, n-am nicio problemă  cu asta– nu cunosc nicio persoană căreia să nu-i surâdă prospectul unei partide sălbatice de sex la zero gravitaţie... e ca şi cum nu ţi-ar place clătitele. Dar asta doar dacă preludiul nu constă în abuz emoţional, replici sexiste şi agresiune fizică. Adică, înţeleg, e naşpa să fi printre ultimii supravieţuitori ai speciei tale... e normal ca toate insinctele  primare de supravieţuire şi sentimentele patriarhale inhibate (mai mult sau mai puţin) de normele impuse de o societate care a realizat că femeile sunt oameni să iasă la suprafaţă. Dar dacă tu cureţi pereţii de fumul de la tigaie cu părul ei şi o faci acordeon pe podeaua navei spaţiale, cât de dispusă o să mai fie dup-aia să-ţi spele ciorapii? Serios acum.

După cum probabil vă aşteptaţi, regia, editarea şi producţia sunt aproape inexistente. Filmul foloseşte atât de mult stock footage încât uneori aveam impresia că urmăresc două filme în acelaşi timp. E un talmeş balmeş sinistru, dar aş fi ignorat în totalitate erorile tehnice dacă nu mi-ar fi distras atenţia de la jocul actoricesc delicios de prost, dialogul piperat de rasism şi misoginism şi tensiunea sexuală de la bordul navei Astra.

Cu toate astea, îl recomand călduros tuturor celor care au o dupa-amiază mohorâtă de pierdut. Cu toate mizeriile din el, e un film care, cred eu, o să fie pe gustul tuturor. Doar să nu râdeţi prea tare, altfel o să ajungeţi în Iad.

King of the Nerds - this isn't even my final form!

King of the Nerds este probabil cel mai groaznic reality show pe care l-am urmărit până acum, chiar mai rău decât Here Comes Honey Boo Boo. Diavolii din corporațiile media de pretudindeni râd sălbatic cu trabucurile-n colțul gurii: fetișizarea și exploatarea pseudoculturii ”nerd” a atins apogeul, eu am mai murit puțin în interior, iar lumea este cu un metru mai aproape de focul Gheenei.

La bază,  King of the Nerds este o combinație între Survivor (ăla cu provocări, imunitate, consiliu tribal și un Jeff Probst plictisit după atâția ani de frecuș) și Jersey Shore, doar că în loc de Pauly D, Snooki și The Situation avem nerzi grași cu coșuri pe față pasionați de programare, manga, jocuri video și meme-uri. Și în loc de un căsoi cu jacuzzi și suficient alcool cât să bage o turmă de Hell’s Angels în comă, nerzii se lăfăie într-o vilă numită Nerdvana plină cu figurine cu Superman, console Nintendo și alte obiecte provocatoare de nerdgasms. Asemănarea cu Survivor vine din faptul că tocilarii sunt împărțiți în două cete și că săptămânal sunt puși să concureze în tot felul de PROVOCĂRI NEBUNE ȘI NERDY la finalul cărora unul dintre ei este desemnat pielea pulii și e trimis înapoi acasă, să-și ia bătaie la facultate. HAHA!

Un episod tipic.

Dar cine sunt, mai exact, nerzii? Așa cum v-ați aștepta, avem de-a face cu o întreagă menajerie care cuprinde:

•           Un nerd tipic cu voce spartă și ochelari, pasionat de inginerie sau ceva de genul;
•           Un metal nerd obez și pletos care poartă numai tricouri cu Nile și Morbid Angel și care rage ca un bou în timp ce azvârle coarnele, contribuind la imaginea deja de căcat pe care o au rocării în mainstream media;
•           O gamer grrrrl banală, cu păr roz, țâțe mari și îmbrăcăminte sumară;
•           Încă o tipă bună;
•           Și încă una, pentru că altfel nu s-ar uita nici dracu’ la mizeria asta;
•           O grasă diformă pasionată de Batman;

Sunt 11 cu totul, dar ceilalți sunt prea fazi și n-am reținut nimic despre ei. În fine, interacțiunile sociale dintre ei se reduc la discuții despre Star Wars și jocuri video, cu tot cu penibilul care derivă din asta. Provocările la care iau parte sunt moderate de doi tipi bătrâni care probabil sunt vedete pentru nerzi, dar de care eu n-am auzit niciodată, și constau (provocările, încă mă urmăriți, da?) în concursuri de șah,  cosplay (îngrozitor episod) și alte chestii TOTALLY AWESOME (dacă ești un ciudat care într-o zi o să împuște 15 copii că așa ți-au zis ăia de pe 4chan). Cum am spus, la finalul fiecărui episod, unul dintre ei pleacă acasă, iar ceilalți se prefac a fi supilici și îl îmbrățișează. Ratații ăia doi îi felicită și îi trimit înapoi în cușca lor supradimensionată. Vă mai așteptăm și săptămâna viitoare!

Ce să mai zic, King of the Nerds este pentru televiziune ceea ce este SIDA pentru oameni. O extensie naturală a ideilor nesănătoase și neamuzante promovate de The Big Bang Theory și încă o încercare disperată de a profita de pe urma trend-ului ”nerd culture”. Dar ca orice trend, și ăsta o să dispară. King of the Nerds pare a fi vârful valului nerd, care de acum înainte se va micșora din ce în ce mai mult, până când, într-o bună zi, va deveni din nou social inacceptabil să fii tocilar și să te pasioneze matematica. Nerzii își vor lua iar ciomăgeală de la fotbaliști, caietele cu formule de chimie vor fi din nou aruncate-n buzi, iar eu voi putea în sfârșit să mor împăcat. Chiar că nirvana.

We are old enough to party.

Bine ați venit în viitor!

NO SUBTITLES FOUND este un blog de recenzii și caterincă cu și despre filme inițiat de către niște frățiori de pe forumul revistei LEVEL. Nu suntem critici profesioniști de filme sau magnați hollywoodieni, ci suntem doar niște cinefili de dormitor cărora le place să trăncănească despre filme.

NO SUBTITLES FOUND a pornit din ideea de a oferi o alternativă la blogurile românești axate pe filme și seriale, bloguri care, de multe ori, sunt pline de exprimări pompoase, atitudini elitiste, recenzii stufoase și bețe înfipte-n cur. Ne dorim ca blogul nostru să fie un loc chill unde să vorbim despre filme într-un mod lejer, mai relaxat, cu pungi de chipsuri și cutii de bere alături. Vrem să evităm cât mai mult emanarea și adulmecarea pofticioasă a propriilor bășini pseudointelectuale.

În mod ideal, NO SUBTITLES FOUND va fi un blog unde veți putea intra să citiți niște articole amuzante și informative nu numai despre ultimele blockbustere de miliarde de dolari, dar și despre filme-cult, sci-fi-uri vechi, horror-uri old-school, torture flicks franțuzești, filme indie cu Michael Cera, reality show-uri oribile și alte chestii asortate. O oală de ciorbă plină cu recomandări interesante/dubioase, în care puteți băga polonicul și să mai scoateți câteva filme de pus în watchlist-ul de pe IMDb.

Vom încerca să fim amuzanți, creativi și interesanți și vom pune imagini din filme, postere și alte chestii, că-i plictisitor să înghiți munți de text pe stomacul gol.

UPDATE 24/3/2013:

- să daţi click pe poze în editor şi să le treceţi pe "original".
- să schimbaţi pozele de dimensiuni prea mici cu altele potrivite.
- să schimbaţi pozele care-s hotlinked (la Quackers am văzut asta, nu m-am uitat şi la restul). Upload and add the pics, nu le linkuiţi direct din Google Images sau de unde or fi.
- să schimbaţi posterele şi alte poze verticale. Vor ocupa prea mult spaţiu din postare. Nu e normal ca o poză să fie cât jumătate de articol sau mai mare.
- să ştergeţi rândurile libere redundante şi respectiv să adăugaţi unde sunt necesare.

Şi dacă tot vă apucaţi să faceţi modificările, actualizaţi şi tagurile după guideline-ul următor:

- să înceapă cu majusculă
- să fie pe cât posibil în română
- să nu fie puse la mişto

Taguri obligatorii:
- anul în care s-a lansat filmul
- deceniul: 1970s, 1980s, etc.
- cel puţin o categorie în care se încadrează filmul: Horror, Comedii, Drame, Scurtmetraje, Animaţii, and so on.
- autorul articolului
- tip articol, dacă e ceva mai special, gen Movie Notes. Pentru regular reviews nu scrieţi nimic.

Pentru alte taguri, use common sense. Dacă e puţin probabl să mai scrie cineva un articol care se încadrează în acea categorie, mai bine fără. Less is more. Nu vă obosiţi să treceţi titlul filmului sau regizorul, dacă sunt prea obscuri.


Urmăriți postul ăsta pentru alte update-uri!