A trecut mai mult de jumatate de deceniu de când mi-am aşezat ochii pe purulenţa de film care este SLIME CITY (1988) şi pot să spun că are fix acelaşi gust după atâta timp. Şi anume o mega greaţă ca după lapte cu cereale, decât că în loc de lapte ai smântână şi în loc de cereale scorpioni.
April 5, 2014
Slime City (1988)
Vai de plm.
Tags
1980s,
1988,
Daniel Witchfinder,
Gore,
Horror,
Slime City
March 6, 2014
MOVIE NOTES: Dora-heita (2000)
- După un scenariu de Kurosawa, Kobayashi, Kinoshita şi Ichikawa. Trebuia să fie regizat de toţi patru, însă doar cel din urmă mai era în viaţă în 1999.
- Poveste clasică despre samuraiul outsider care le bagă beţe în roate unor interlopi locali. Yojimbo gen, dar cu mai mult alcool şi gheişe. Şi totuşi, un film surprinzător de cuminte.
- În rolul principal îl veţi recunoaşte pe şeful celor 13 asasini din remake-ul lui Miike. Joacă bine şi aici, m-au amuzat teribil scenele în care îi pune cu botul pe labe pe mahări.
- Luptele în schimb sunt puţine şi neinteresante. De fapt, cam tot filmul e dezlânat şi plicticos, în ciuda numelor mari implicate. Aproape două ceasuri cu samurai stând în fund şi răţoindu-se unul la altul, plus ceva filler material cu o gheişă pe post de romantic interest, care n-are nicio relevanţă în economia filmului.
- E ok, merge. Luaţi-l dacă le-aţi terminat întâi pe alea din anii ‘60-‘70.
March 5, 2014
Ivan cel Groaznic (I)
Printre volume de Lucreţiu Pătrăşcanu, Laurenţiu Fulga şi alte cărămizi de maculatură, bunicul meu avea în bibliotecă şi o carte despre filme vechi. Ceva cu “celuloid” în titlu. Era cartea mea preferată când eram mic, pentru un motiv foarte simplu: avea multe poze. Erau în mare parte portrete de actori gen Pola Negri sau Rudolph Valentino, dar se găseau şi câteva interesante. Cel mai mult îmi plăcea cadrul pe care-l vedeţi în capul postării. Cred că l-aţi mai văzut. Trebuie să fi rezonat perfect cu lecturile mele de atunci, din colecţia “Poveşti nemuritoare”. Just look at it. Zici că-i o ilustraţie la un basm rusesc, nu de-adevăratelea.
February 22, 2014
MOVIE NOTES: Final Cut - Ladies & Gentlemen (2012)
Am deja vreo 3 articole începute, pe care nu ştiu când o să le postez, dar am simţit nevoia să atrag atenţia asupra acestui film mai întâi. Rândurile de mai jos sunt opţionale. Go watch it.
- Final Cut este un recent experiment al lui György Pálfi (Taxidermia), care constă într-un megacolaj de secvenţe din aproape 500 de filme.
- Nu e un simplu mix tematic gen "best 100 love scenes of all time", există o continuitate între bucăţi.
- Boy meets girl, starring everyone. Everyone. În 10 secunde i-am văzut pe Chaplin, Robert de Niro, Marylin Monroe, Max von Sydow, Liv Tyler plângând, Jon Voight când era ficior şi Yoda.
- Cinefilii vor avea orgasme multiple. Nu vă uitaţi la el împreună cu alţi prieteni. O să-i exasperaţi cu comentarii din 10 în 10 secunde: "ia uite! Trenuri cu prioritate! Hăhă, Vargtimmen! Rashomon!"
- Nu cred că se găseşte de cumpărat, deci nu vă simţiţi prost dacă îl pirataţi. Costul cu drepturile de autor ar fi imens. De altfel, citat direct de pe rolling credits: "special thanks - isohunt".
January 13, 2014
MOVIE NOTES: I'm a cyborg, but that's OK (2006)
- Comedie romantică de la regizorul lui Oldboy şi Sympathy for Mr./Lady Vengeance.
- WTF level: asian, but not quite Japan.
- Young-Goon este o tânără care se crede cyborg şi comunică cu electrocasnicele prin intermediul danturii bunicii sale. Il-sun este unul dintre colegii ei de sanatoriu şi crede că are puterea de a fura sufletele celor din jur. Logic, se îndrăgostesc unul de celălalt.
- E o poveste de dragoste la modul: sunt o păpuşă creepy cu ochi oblici şi mă comport caraghios şi nu ştiu ce să fac! Devine de-a dreptul drăgălaş şi feely către sfârşit, dacă gustaţi genul.
- De-aici am învăţat că dacă te încalţi cu o şosetă albastră şi una portocalie, şi-ţi freci tălpile iute-iute zbori şi te teleportezi pe o păşune prin Elveţia.
- Pentru o altă poveste despre o relaţie disfuncţională, dar cu un bonus de erotism şi creepiness recomand Thirst, al aceluiaşi regizor.
January 11, 2014
The Strange World of Coffin Joe (1968)
E 2 noaptea, tocmai ce-ai terminat de văzut Korol Lir, dar parcă te-ai mai uita la ceva, că e păcat să nu profiţi de free trial-ul de 15 zile de MUBI. Wat do? Un horror scurtuţ ar merge. Ia să vedem: un triptic de scurmetraje horror din Brazilia anilor ‘60, regizate de un domn care a devenit între timp un Sergiu Nicolaescu al comediilor porno latinoamericane. Sweet baby Jesus, ia uite cum îţi pâlpâie beculeţul de hipstereală!
Subscribe to:
Posts (Atom)