The Strange World of Coffin Joe (1968)

E 2 noaptea, tocmai ce-ai terminat de văzut Korol Lir, dar parcă te-ai mai uita la ceva, că e păcat să nu profiţi de free trial-ul de 15 zile de MUBI. Wat do? Un horror scurtuţ ar merge. Ia să vedem: un triptic de scurmetraje horror din Brazilia anilor ‘60, regizate de un domn care a devenit între timp un Sergiu Nicolaescu al comediilor porno latinoamericane. Sweet baby Jesus, ia uite cum îţi pâlpâie beculeţul de hipstereală!

Începe brânzos cum trebuie, cu un epigon al lui Vincent Price şi Sandor LaVey ţinând un monolog gen Hitchcock, doar că mai băşit. Începi să te întrebi de ce plm te-ai uita la aşa ceva, dar începe genericul. Se aude balada lui Coffin Joe în timp ce se derulează imagini cu "orori". Parcă-parcă se înfiripă ceva. Din păcate, nu te vei întâlni cu eroul baladei în niciunul dintre cele trei scurtmetraje.

Masturbastos huehuehue

Prima poveste este despre un păpuşar renumit pentru ochii foarte life-like pe care îi au lucrările sale. Într-o speluncă patru băeţi deştepţi pun la cale o spargere la casa moşului. Omul cică locuieşte doar cu cele patru fiice ale sale, ce-ar putea să dea greş?

Bătrânul leşină de frică, tâlharii ridică din umeri şi-l lasă aşa (lol!), concentrându-se în schimb pe fete. Pasămite moş Bastos ţinea 4 ştoarfe fotomodele brazilience pe post de ajutoare în atelier. Filmul e destul de generos, livrează o porţie consistentă de dry humping şi half frontal nudity pe post de scena violului.

Fetele încep să se încingă, moment în care (omg!) reapare moşul şi mi ţi-i plumbuieşte pe băeţi ca pe hoţii de cai. Şi uite aşa, încă patru păpuşi se aleg cu ochi calitatea întâi.

Al doilea segment e mai finuţ. Un vânzător de baloane face o obsesie pentru o necunoscută de pe stradă. Cumpără pantofiorii pe care aceasta îi admirase într-o vitrină în treacăt, dar ezită să i-i ofere. Domnişoara se mărită chiar în aceeaşi zi, iar eroul rămâne cu inima frântă. Cred că ne putem identifica toţi cu el.

That feel when no gf

La ieşirea din biserică lucrurile se precipită. Proaspăta mireasă este înjunghiată de o urâtă într-un acces de gelozie, moment urmat de o dramatică rostogolire pe treptele catedralei. Aşa se întâmplă în filme când eşti frumos şi fericit.

Un lung alai îi însoţeşte sicriul. Este depusă în cavou, un loc plin de viaţă în care regizorul ţine să ne amintească că trăiesc laolaltă cucuvele, şoareci şi tarantule uriaşe. Aha, o pastişă la Night of the Hunter, te grăbeşti tu să îţi etalezi cultura cinematografică. Şi o mai admiri o dată pe moartă, înainte să se închidă racla.

Lana del Rey cu vată în nas

La ceas de bufniţe agitate apare din nou eroul nostru, cu cutia de pantofi sub braţ. Deschide sicriul, jeleşte. Apoi ezită între a-i pune pantofiorii şi a o dezbrăca. Why not both, îşi spune, şi începe a-i scoate rochia. Urmează o scenă de necrofilie pentru care nu ai termen de comparaţie în afară de sărutul Albei ca Zăpada din animaţia clasică.

"Mai mulţi dinţi! Mai multă salivă!", îl auzi pe regizor în mintea ta dând indicaţii. Awkwardness-ul pe care-l simţi se termină destul de repede. Răsufli uşurat, la fel ca protagonistul. Împăcat, acesta o îmbracă la loc şi o încalţă cu pantofiorii cei noi. Moment în care, dacă eşti fată, probabil o să observi că nu-i vin prea bine şi ies un pic degetele la vedere (îîîîîîî!).

Şi cel de-al doilea scurtmetraj se încheie aici. Nu ştiu ce vei face mai departe. Eu m-am culcat.